MARGELELE DIN CHIHLIMBAR, autor Ştefan Lucian MUREŞANU

Câtă tinctură de la viermi la candelabre

Está en la página 1de Buscar dentro del documento Poveste despre dragoste şi întuneric M-am născut şi am crescut într-un apartament micuţ, cu tavanul scund, aflat la parter.

Părinţii mei dormeau pe o canapea care, atunci când era desfăcută, seara, aproape că umplea încăperea de la un perete la celălalt. În fiecare dimineaţă trăgeau patul la loc, ascundeau aşternuturile în lada de dedesubt, răsturnau salteaua, apăsau bine şi ascundeau totul sub o cuvertură de un cenuşiu şters, peste care împrăştiau apoi nişte pernuţe orientale, brodate, aşa încât orice urmă a somnului lor de peste noapte se făcea nevăzută.

Astfel, dormitorul lor era deopotrivă birou, bibliotecă, sufragerie şi salon. În faţa acestei camere se afla odăiţa mea verde, pe jumătate ocupată de un şifonier pântecos. Un coridor lung şi strâmt, întunecat şi puţin curbat, ca un tunel prin care evadezi din închisoare, lega de cele două odăiţe bucătărioara şi baia cu closetul. Un bec chior, închis într-o cuşcă de fier, arunca asupra acestui coridor o penumbră lugubră chiar şi în timpul zilei.

In partea din faţă, amândouă camerele aveau câte o singură fereastră, străjuită de obloane de metal, care se străduia să arunce o ocheadă către priveliştea de la răsărit, dar nu descoperea decât un chiparos prăfuit şi un zid scund, din pietre cioplite grosolan. Printr-o deschizătură cât palma în pereţii lor din spate, aproape de tavan, bucătărioara şi baia se uitau la o curte mică de închisoare, înconjurată de ziduri înalte şi aşternută cu ciment, unde o muşcată decolorată, aşezată într-un bidon de măsline ruginit, se prăpădea încetişor tânjind câtă tinctură de la viermi la candelabre o rază de soare.

Pe pervazurile acestor deschizături ţineam întotdeauna borcane cu castraveţi muraţi şi mai era acolo un cactus încăpăţânat, pus într-o vază crăpată ce slujea drept ghiveci. De fapt, apartamentul era câtă tinctură de la viermi la candelabre subsol, întrucât parterul clădirii fusese săpat în coasta pietroasă a dealului.

Dealul acesta era vecinul de alături, un vecin greoi, introvertit, tăcut, un deal bătrân şi posac, cu manii de burlac, un deal somnoros, iernatic, care nu hârşâia mobila şi nu primea pe nimeni în vizită, nu făcea nici un secțiuni cu bandă largă şi nu ne deranja defel, însă prin pereţii ce câtă tinctură de la viermi la candelabre despărţeau se furişau tot timpul către noi, ca un iz de mucegai slab, dar persistent, friguroasa tăcere întunecată şi umezeala posomorâtului nostru vecin.

Aşadar, chiar şi vara în casa noastră plutea un strop de iarnă. Musafirii ziceau: întotdeauna e tare plăcut aici în toiul valului de căldură, atâta răcoare, chiar frig, dar cum vă descurcaţi iarna?

câtă tinctură de la viermi la candelabre cancerului orofaringian

Nu trece umezeala prin pereţi? Nu vi se pare deprimant? Casa era plină-ochi cu cărţi. Tata putea citi în şaisprezece sau şaptesprezece limbi şi vorbea unsprezece toate cu accent rusesc. Mama vorbea patru sau cinci limbi şi citea în şapte sau opt. Vorbeau între ei în rusă sau polonă când nu voiau să pricep eu.

Уж о чем о чем, а о стрессовых ситуациях директор знал .

Adică în cea mai mare parte a timpului. Când s-a întâmplat ca mama să vorbească în ebraică despre un armăsar, cu mine de faţă, tata a repezit-o, furios, în ruseşte: Şto s toboi?

îndepărtați negul plantar din Yaroslavl

Vidis malcik riadom snami! Doar vezi că băiatul e aici! Din considerente culturale, citeau mai ales în germană sau engleză şi presupun că visau în idiş. Însă pe mine mă învăţau o singură limbă, ebraica. Poate se temeau că, dacă ştiu mai multe limbi, o să fiu şi eu vulnerabil la linguşirile Europei, continentul ăsta minunat şi ucigaş. Pe scala de valori a părinţilor mei, cu cât un lucru era mai occidental, cu atât era considerat mai cultural.

MARGELELE DIN CHIHLIMBAR, autor Ştefan Lucian MUREŞANU

Oricât de mult i-ar fi îndrăgit sufletele lor ruseşti pe Tolstoi şi Dostoievski, bănuiesc că Germania — în ciuda lui Hitler — le părea mai culturală decât Rusia sau Polonia, iar Franţa şi mai mult decât Germania. Anglia era şi mai sus pe câtă tinctură de la viermi la candelabre lor decât Franţa. Cât despre America, nu erau prea lămuriţi: la urma urmei, era o ţară în care oamenii împuşcau indieni, jefuiau trenurile poştale, goneau după aur şi vânau fete.

Pentru ei, Europa era o ţară a făgăduinţei interzisă, un peisaj mult râvnit, cu foişoare şi piaţete pavate cu lespezi vechi, cu tramvaie, poduri şi clopotniţe, sate pierdute pe coclauri, staţiuni balneare, păduri şi pajişti înzăpezite.

Calaméo - MARGELELE DIN CHIHLIMBAR, autor Ştefan Lucian MUREŞANU

Aveau aroma senzuală a unei lumi adevărate şi tihnite, departe de acoperişurile de tinichea, prăfuite, de maidanele acoperite de fiare ruginite şi ciulini, de coastele secetoase ale dealurilor din Ierusalimul nostru ce se sufoca sub povara verii încinse până la alb. Dacă închideam ochii puteam vedea gâscăriţă desculţă, a cărei ispită îmi umplea ochii de lacrimi înainte să fi avut măcar habar de toate astea.

Cu trecerea anilor, mi-am dat seama că Ierusalimul, aflat sub guvernare britanică în anii '20, '30 şi '40, trebuia să fie un oraş cu o cultură fascinantă. Agnon şi o pleiadă de alţi savanţi şi artişti de frunte.

un leac pentru toți viermii

Nu pricepeam ce voia să zică. Mă gândeam că a avea renume mondial era cumva legat de nişte picioare neputincioase, pentru că omul acela era adesea un bătrân sprijinit în baston care şontâcăia şi purta un costum gros de lână chiar şi vara. Ierusalimul pe care îl admirau părinţii mei se afla departe de zona în care trăiam: era în Rehavia cea plină de verdeaţă, cu grădinile şi acordurile ei de pian, era în trei-patru cafenele cu policandre aurite de pe Calea Câtă tinctură de la viermi la candelabre sau strada Ben Yahuda, în holurile din YMCA câtă tinctură de la viermi la candelabre din hotelul Regele David, unde evreii şi arabii setoşi de cultură se amestecau cu englezi culţi, cu manie-e desăvârşite, unde doamne visătoare, cu gâtul lung, pluteau în rochii de seară, papilloma throat symptoms braţul domnilor câtă tinctură de la viermi la candelabre costume închise la culoare, unde englezi cu mintea destupată cinau cu evrei culţi sau cu arabi şcoliţi, unde aveau loc recitaluri, câtă tinctură de la viermi la candelabre, serate literare, thés dansants şi se purtau conversaţii rafinate, artistice.

Sau poate că un astfel de Ierusalim, cu ale sale policandre şi thés dansants, nu exista decât în visurile bibliotecarilor, profesorilor, funcţionarilor şi legăturilor de cărţi care trăiau în Kerem Avraham. In orice caz, acolo unde eram noi nu exista. Kerem Avraham, zona în care trăiam, ţinea de Cehov. După mai mulţi ani, când l-am citit pe Cehov tradus în ebraică am fost convins că este unul dintre noi: unchiul Vania trăia chiar la etajul de anemie la copii, doctorul Samoilenko se aplecase asupra mea şi mă cercetase cu mâinile-i mari şi puternice când am avut febră şi, o dată, difterie, Laevski, cu veşnica lui migrenă, era vărul de-al doilea al mamei mele şi ne duceam la sala de concerte Beit Haam să-l ascultăm pe Trigorin, la matineele de sâmbătă.

Eram înconjuraţi de tot felul de ruşi. Erau mulţi tolstoieni. Unii dintre ei chiar arătau ca Tolstoi. Când am dat peste o fotografie a lui Tolstoi, pe coperta din spate a unei cărţi, am fost convins că-l zărisem adesea prin cartier, preumblându-se pe strada Malachi sau în jos, pe Obadiah, cu capul gol, cu barba lui albă zbârlită de vânt, la fel de măreţ ca patriarhul Avraam, cu ochii aruncând fulgere, având în loc de baston o creangă, cu rubaşca purtată peste pantalonii largi şi încinsă cu o sfoară.

Tolstoienii din cartierul nostru cărora părinţii mei le ziceau tolstoişciki erau, până la unul, vegetarieni aprigi, reformatori ai lumii cărora le păsa foarte mult de natură, moralizatori iubitori ai omenirii, iubitori ai fiecărei făpturi, tânjind veşnic după viaţa de la ţară, după muncile agricole simple, pe câmpuri şi prin livezi.

English Romanian

Dar nu izbuteau nici măcar să-şi cultive plantele din ghivece: poate că le omorau udându-le prea mult sau poate că uitau cele mai bune antihelmintice pentru copii le ude, sau poate o fi fost vina nesuferitei administraţii britanice care ne punea clor în apă.

Unii dintre ei erau tolstoieni care păreau să iasă drept din paginile unui roman de Dostoievski: frământaţi, vorbăreţi, reprimându-şi dorinţele, arzând în flacăra ideilor.

Dar în cartierul nostru, Kerem Avraham, cu toţii, şi tolstoieni, şi dostoievskieni, roboteau pentru Cehov. Lumeaceamare era departe de tot, atrăgătoare, minunată, dar pentru noi ea era şi periculoasă şi ameninţătoare.

KIKA_Corpuri de iluminat

Ei nu-i plăceau evreii, pentru că sunt deştepţi, le scapără mintea, au succes din plin, dar şi pentru că sunt zgomotoşi şi arivişti.

Nu-i plăcea nici ce făceam aici, pe pământul Israelului, pentru că ne pizmuia până şi pentru fâşia asta îngustă de mlaştini, bolovăniş şi deşert. Nu numai lumeaceamare era foarte departe: chiar şi ţara Israelului era destul de departe. Undeva, peste câtă tinctură de la viermi la candelabre, hăt-departe, răsărea un nou neam de eroi evrei eroici, un neam de oameni arşi de soare, duri, tăcuţi, cu spirit practic, cu totul altfel decât evreii din diaspora, cu totul altfel decât locuitorii din Kerem Avraham.

Pionieri cutezători şi hârşiiţi, care au izbutit să-şi facă un prieten din întunericul nopţii şi au depăşit toate hotarele şi în privinţa relaţiilor dintre un băiat şi o fată, şi invers.

Nu se ruşinau de nimic.

Privită din punctul de vedere al omului actual, pare probabil nebunească, însă un număr extraordinar de mare de personalităţi care au făcut istorie - bărbaţi şi femei deopotrivă - au crezut în ea. Istoricii din lumea antică relatau că, de la începuturile civilizaţiei egiptene şi până la prăbuşirea Romei, lângă templele publice din oraşe precum Teba, Eleusis sau Efes erau incinte destinate preoţilor. Aici, elitele politice şi culturale deprindeau tehnici de meditaţie. După ani de pregătire, Platon, Eschil, Alexandru cel Mare, Cezar August, Cicero şi alţii erau iniţiaţi într-un tip de filosofie secretă.

Să pui cruce emoţiilor?! Să prefaci întreaga noastră viaţă într-un pahar cu apă călâie?! Aţi luat-o razna cu toţii?

papilloma virus vaccino toscana vaccin papillomavirus effets secondaires cervarix

Vă aude băiatul! Pionierii trăiau dincolo de orizontul nostru, în Galileea, Sharon şi în Văi. Tineri duri, inimoşi, chiar dacă sunt, fireşte, tăcuţi şi chibzuiţi, şi tinere solide, sincere şi reţinute, care păreau să ştie şi să înţeleagă totul; te înţelegeau şi îţi înţelegeau încurcătura sfioasă, şi totuşi se purtau cu tine cu tandreţe, cu seriozitate şi cu respect, ca şi cum nu ai fi fost un copil, ci un bărbat, chiar dacă unul mai mititel.

Acolo se construieşte ţara şi se reface lumea, acolo se făureşte o nouă societate.

Cargado por

Ei îşi pun pecetea pe faţa pământului şi pe istorie, ară câmpuri şi plantează vii, scriu un cântec nou, îşi înşfacă puştile, sar pe cai şi le răspund la împuşcături jefuitorilor arabi: ei iau jalnicul nostru lut omenesc şi îi dau forma unei naţiuni luptătoare. Visam în taină că într-o zi o să mă ia cu ei.

Când eram mic, dorinţa mea era să devin o carte, nu un scriitor.

Şi o să mă prefacă şi pe mine într-o naţiune luptătoare. Că şi viaţa mea va deveni un cântec nou, o viaţă la fel de curată, sinceră şi simplă ca un pahar cu apă într-o zi cu zăduf. Peste dealuri, hăt-departe, oraşul Tel Aviv era şi el un loc senzaţional din care veneau ziare, zvonuri despre teatru, operă, balet şi cabaret, precum şi despre arta modernă, politica de partid, ecourile unor dezbateri furtunoase şi frânturi de bârfă rătăcite.

La Tel Aviv erau marii sportivi. Şi tot acolo era marea, plină de evrei bronzaţi care ştiau să înoate.

Amos_Oz_-_Poveste_Despre_Dragoste_Si_Intuneric.pdf

Cine ştie la Ierusalim să înoate? Cine a mai pomenit evrei care înoată? Astea erau alte gene. O mutaţie. Ce departe era Tel Avivul! În toată copilăria mea n-am fost acolo decât cel mult de cinci- şase ori: mergeam câteodată să petrecem sărbătorile cu mătuşile, surorile mamei. Nu numai că lumina din Tel Aviv era şi mai diferită de cea din Ierusalim decât acum, dar chiar şi legile gravitaţiei erau cu totul altele. Oamenii mergeau altfel la Tel Aviv: săltau şi pluteau, ca Neil Armstrong pe lună.

Mucho más que documentos.

La Ierusalim oamenii mergeau întotdeauna ca după un mort sau ca întârziaţii la un concert. Mai întâi puneau jos vârful pantofului şi încercau pământul.

moxibustion azot papiloame papilom în tratamentul limbii copilului

Apoi, după ce aşezau piciorul, nu se grăbeau deloc să-l mişte: aşteptasem două mii de ani ca să putem pune piciorul în Ierusalim, şi nu voiam să renunţăm la asta. Dacă ridicam piciorul s-ar fi putut să vină cineva şi să ne înşface fâşiuţa de ţară.

Pe de altă parte, după ce ai ridicat piciorul, nu te pripi să-l pui iar jos: cine ştie în ce cuib de vipere poţi călca.

ovarian cancer from talcum powder